Suflete Pereche (Tărâmul Mistic – Cartea A Doua)

Titlu: Suflete Pereche

Serie: Tărâmul Mistic

Editura: Primus

Număr Pagini: 119

Autor: Alina Cosma

În volumul unu al seriei Tărâmul Mistic am aflat o poveste frumoasă, intrigantă și sensibilă despre un loc în care viețuitoare, îngeri, nimfe și alte creaturi minunate luptă pentru apărarea omenirii, însă în care s-a produs un dezechilibru bazat pe lupta nesfârșită pentru putere și supremație.

După ce micuța Hope a fost ucisă de către Raul, stăpânul focului, Daria fuge măcinată de durere pentru a începe o nouă viață departe de suferință, îmbrățișând din nou cariera de doctor și îngropând adânc în sufletul ei orice amintire legată de viața ei anterioară.

Însă într-o zi apare la spitalul unde ea luptă să salveze fiecare viață în parte însuși Gabriel.

Venit să o cheme înapoi pentru a lupta împotriva lui Nyx, îngerul întunericului scăpat din infern, el trebuie să lupte atât împotriva dragostei pe care încă o simte față de ea, dar și împotriva resentimentelor pe care le-a adunat pentru faptul că l-a abandonat. Însă el este singurul care poate să o recunoască, așa că nu are de ales decât să își calce pe inimă și să plece în căutarea ei.

Daria este confuză la (re) vederea lui. I se pare că îl cunoaște dar nu știe de unde, are niște sentimente mixte pentru el care nu știe de unde au răsărit. Pe de o parte vrea să petreacă cât mai mult timp posibil cu el, pe de alta vrea să fugă de el, undeva departe unde să nu îl mai întâlnească vreodată.

Revederea celor doi trezește sentimente care trebuiau să fie de mult timp îngropate, iar ei trebuie să reușească să găsească echilibrul necesar pentru a putea colabora la reinstaurarea ordinii în Tărâmul Mistic.

Daria încearcă să înțeleagă ce se întâmplă cu ea, însă amintirile refuză să își facă apariția. În tot haosul care se întinde în jurul lor, cei doi reușesc să își dea seama că, în ciuda întâmplărilor din trecut, ei sunt în continuare perfecți unul pentru celălalt, că se completează, că fiecare are nevoie de celălalt pentru a putea să își simtă sufletul întregit. Cu alte cuvinte, sunt suflete pereche. Însă într-o lume crudă și nebună, ei trebuie să lupte pentru iubirea lor, trebuie să își pună la încercare răbdarea, calmul, echilibrul spiritual și să înfrunte situații care uneori par să fie mult peste capacitățile lor fizice și emoționale.

Este interesant cum în această carte s-au conturat atât de multe profiluri umane.

Gabriel, în contextul atâtor ani trăiți, a trecut prin multe situații extreme. Multe persoane dragi au ieșit din viața lui fără că el să aibă vreun cuvânt de spus sau vreo posibilitate de a schimba acest lucru. A trebuit să se înfrunte cu neputința și cu faptul că, oricât de puternic ar fi, nu poate și nu trebuie să lupte împotriva cursului natural. Chiar dacă ar putea să schimbe ceva, este conștient de faptul că acesta este echilibrul normal al vieții și că nu îi poate salva pe toți.

Însă, măcinat deja de frustrare, tristețe și neputință, el nu înțelege de ce Daria a ales să iasă și ea din viața lui, de data asta de bunăvoie. Se simte abandonat, respins, îndurerat. Simte că a ajuns pe locul doi. Își dă cu toate astea seama că are nevoie de o prezență feminină în viața lui sau, mai bine zis, de prezența ei, femeia care i-a dat peste cap toate simțurile și care l-a determinat să facă lucruri pe care nu credea vreodată că va vrea sau că va fi capabil să le facă.

Pe de altă parte, Daria este profilul femeii miloase, iubitoare, care are multă afecțiune de oferit celor din jur. Iubirea sa pentru oameni este nemăsurată și ar face orice pentru a-i salva, inclusiv a-și da viața pentru ei. Nu e de mirare faptul că a ales să își îngroape toate amintirile pentru a depăși moartea fetiței. Este metoda ei de a nu trăi cu sufletul sfâșiat de durere.

Într-un fel, cei doi sunt oarecum asemănători. El a ales să fugă de durere prin a se minți pe sine însuși că o urăște, că nu mai simte nimic pentru ea. A ales să-și îngroape sentimentele pentru ea. Cu alte cuvinte, a simulat o amnezie a sentimentelor sale, deși în adâncul său iubirea rămâne încă vie, poate mai puternică decât oricând, așteptând latentă să fie scoasă la suprafață. Flacăra arde mocnit, așteptând să fie reînviată și să își dezlănțuie puterea mistuitoare pentru care a fost creată.

Ea a ales în mod inconștient să uite. Însă uitarea aceea este doar superficială, căci ea știe că undeva există cineva care o așteaptă, cineva care o poate completa, cineva care poate să îi vindece rănile sufletești. Simte că ceva îi lipsește dar nu știe ce. Iar când el apare atât de neașteptat la spital, cu părul lui negru și mirosul lui amețitor, simte ca și cum ultima piesă de puzzle a fost așezată pe masă, ca și cum toate problemele sunt mult mai ușor de înfruntat, ca și cum toate pierderile umane din spital pot fi mai ușor acceptate.

Cei doi încep să joace un joc de genul du-te, vino. Se atrag reciproc și se resping reciproc. Se atacă dar în același timp își fac griji unul pentru celălalt, nefiind capabili să își controleze sentimentele în așa măsură încât să fie indiferenți.

Ea încearcă să înțeleagă ce se întâmplă, de unde a venit el, cine e sau, mai bine zis, ce e și ce legătură are ea cu el. Tot ce știe e că s-au cunoscut cu doi ani în urmă și că între ei a existat o legătură, dar nu știe cât de strânsă, cât de apropiată. Ar vrea să înțeleagă dar nu poate. În sufletul ei se desfășoară o luptă, cumva asemănătoare cu lupta între elementele naturii care se desfășoară în Tărâmul Mistic.

Această carte dezvoltată ca un roman alegoric aduce în discuție tema dragostei răvășitoare,  împiedicată de vicisitudinile rezultate în urma viciilor umane, a dorinței pentru supremație și orgoliilor prost plasate. Un roman care are în spate multe adevăruri care de multe ori se reflectă în viața reală.

Următoarele volume ale acestei serii nu sunt încă publicate, însă aștept cu nerăbdare să văd cum va continua povestea dintre cei doi.

© picnicontheshelf, May 31, 2019